Bineînţeles că putem câştiga (la Cluj), credem şi o să luptăm pentru acest lucru. CFR este o echipă bună, iar rezultatele din ultimii zece ani vorbesc de la sine. Mereu luptăm pentru victorie, însă fiecare meci e diferit, fiecare adversar e diferit, dar avem un singur scop, să câştigăm.
Golurile au fost marcate de Koljic ’51 şi Mitriţă ‘90+6. Meciul din Europa i-a luat din moral și cred că va schimba mulți jucători față de acel meci, așa cum probabil vom face și noi. În campionat mai ai timp să-ți revii, în Europa nu prea. Craiova are șanse mari să se califice, e posibil orice în retur la Craiova, cu fanii în spate.
Video Vasile Mogoș, sincer la finalul meciului cu Universitatea Craiova: ce-și dorește odată cu revenirea în țară
Meciul cu FCU a fost cel mai special, am câştigat cu emoţii, https://meteolaram.org/ dar am reuşit şi asta ne bucură. Acest meci s-a terminat, mâine avem altul şi trebuie să ne pregătim pentru el fizic, psihic şi tactic. Mă bucur că am reuşit să ne facem suporterii fericiţi”, a subliniat Petev. CFR Cluj a pierdut meciul cu Universitatea Craiova, 1-2, și nu reușește să se apropie de liderul play-off-ului, FCSB.
Primul galben inexistent, al doilea putea să dea şi galben şi roşu. Dar având în vedere că nu a vrut, era de ajuns un galben. Cu 3 zile înainte de meci, am întrebat cine ne arbitrează, dar ştiam dinainte. Nu înţeleg de ce cu Universitatea Craiova e delegat mereu acelaşi arbitru. Nu se poate să ne arbitreze acelaşi arbitru de 7 ani, când jucăm cu Craiova. Pe final, norocul n-a fost de partea noastră, am avut şi bară, şi ocazii.
În minutul 8, după o centrare din corner, Ilie a reluat cu capul din interiorul careului, dar portarul gazdelor a respins. În minutul 28, Otele a șutat de la marginea careului mic, dar portarul gazdelor a reușit să respingă. Un minut mai târziu, Bancu a vrut să respingă mingea și a trimis-o în bara propriei porți. În minutul 38, pătruns în careu, Bancu a trimis în careu pentru Baiaram, care a reluat cu capul din fața porții și a deschis scorul. CFR Cluj a început bine repriza secundă, iar Țucudean l-a pus la încercare pe goalkeeper-ul oltenilor, cu un șut în forță de la 16 m. Următoarea ocazie importantă a meciului a aparținut tot CFR-iștilor.
As.ro
E nevoie de ceva nou, de mai multă claritate în atac. Cele două vârfuri, Bîrligea și Postolachi, nu au arătat “explozia” așteptată. Mitriță a scăpat unu contra unu cu Sava, dar a fost blocat.
Matei Ilie apare la colțul scurt și înscrie cu capul. Până la final, CFR Cluj trece pe pase după intrările lui Michael, Avounou și El Kaddouri, încearcă să combine mai mult, însă poziționarea bună a oltenilor anihilează totul. Și nu doar fiindcă a avut un om în plus toată repriza secundă.
Ivan a avut două oportunități de a rezolva ecuația meciului, le-a irosit cu seninătatea lui specifică. Înaintea partidei din Gruia, cele două echipe vin după două rezultate modeste înregistrate în cupele europene. Dacă ardelenii au remizat, pe teren propriu, scor 0-0, cu bielorușii de la Neman Grodno, oltenii au pierdut, în deplasare, 0-2, în fața slovenilor de la Maribor.
Reacția lui Adrian Mutu după înfrângerea CFR-ului cu Universitatea Craiova și căderea pe locul patru în play-off
Afaceristul a fost completat de Mihai Stoica, cel care a susţinut că sunt informaţii că FC Voluntari a fost motivată cu o primă, pentru a obţine măcar un punct din meciul cu FCSB. CFR Cluj a câștigat prima etapă împotriva celor de la Dinamo, scor 3-2, și au remizat cu Rapid în a doua, scor 2-2. Centrarea lui Mekvabishvili din corner este reluată cu capul necruțător de Koljic. Crețu trimite un șut din marginea careului la colțul lung ce îl lasă fără replică pe Sava. Mitriță marchează sub bară cu un șut cu stângul din interiorul careului. Șut cu ciudă, tare, sus, fără nicio șansă pentru Sava.
De asemenea, conducătorul de la FCSB a fost întrebat dacă echipa din Berceni a pregătit o primă pentru Universitatea Craiova, pentru a încurca echipa lui Dan Petrescu. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou. Mitriță i-a înșirat pe adversari pe drum, s-a ales și cu un hematom de la un cot în figură recepționat din partea vulcanicului Ajeti. Oltenii au prins curaj, mai mult, exact ceea ce au nevoie joi, în returul cu Maribor, dacă nu vor să iasă prematur și pe ușa din dos din preliminariile Conference League. „Efectul Kamara” s-a resimțit imediat. Koljic (52) s-a înălțat imperial dintre niște apărători amorțiți și a marcat din nou în poarta clujenilor. Cornerul a fost executat de Mekvabshvili.
Echipa noastră a început în ofensivă partida din Gruia, iar Țucudean a avut două oportunități de a marca, însă a reluat pe lângă poarta lui Pigliacelli. După 15 minute, Craiova a revenit în joc, iar Mitriță și Bancu și-au trecut în cont ocazii de gol, însă Arlauskis a avut de fiecare dată intervenții providențiale. În startul reprizei secunde, în minutul 51, oaspeții și-au dublat avantajul prin Mitriță, care a șutat de la marginea careului mic.
”Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din ligă, o echipă cu multă experienţă, cu jucători foarte buni. Vom încerca să ne prezentăm bine şi să câştigăm meciul. Repet poate pentru a zecea oară, acesta este un singur meci, dar mai sunt foarte multe de jucat. Este logic că dacă o să câştigăm ne apropiem de cei care sunt înaintea noastră.
Vlădoiu a fost providențial în două situații limită. Imediat după pauză, oltenii au ieșit mai bine de la vestiare și au profitat de avantajul numeric, iar Elvir Koljic a punctat în minutul 52 al partidei printr-o lovitură de cap excelentă. După ce a auzit că Universitatea Craiova ar putea introduce pe teren câţiva juniori, oficialul de la FCSB i-a reamintit pactul pe care-l are cu Gigi Becali. Doi, niciodată Mihai Rotaru nu ar accepta aşa ceva, să vină de la Gigi o primă la un meci în care echipa lui. Noi am fost la puşcărie, nu ne place”, a declarat expertul Orange Sport. Dorinţa (de performanţă) se vede în fiecare zi, câteodată avem rezultate, altădată nu, dar dorinţa o văd în fiecare zi în jucători.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa În stagiunea trecută, oltenii au câștigat două partide, în timp ce clujenii una singură, iar una s-a terminat la egalitate. În urma unui corner, mingea ajunge la Muhar, care trimite în bară. Universitatea Craiova i-a administrat CFR-ului prima înfrângere a sezonului. Eliminarea lui Kamara din finalul primei reprize a influențat decisiv rezultatul, oltenii reușind să puncteze prin Elvir Kojic (52) și Alex Mitriță (90+5).
- Partida s-a încheiat cu o ocazie importantă a lui Ioniță, însă șutul său a trecut pe lângă poarta lui Pigliacelli.
- Kamara (45) l-a paradit pe Paradela, a luat al doilea avertisment și, automat, a fost eliminat.
- Au jucători de calitate individuală, sunt o echipă puternică atât în ofensivă, cât și în defensivă.
- Înaintea partidei din Gruia, cele două echipe vin după două rezultate modeste înregistrate în cupele europene.
Crețu (66) a reluat impresionant, șut de fotbalist, în plasa laterală, dar 2-0 a fost anulat după ce Bîrsan a revăzut faza, după ce a fost semnalizat din camera VAR. A fost un fault al lui Oshima asupra unui adversar, de aceea nici Crețu nu a fost exuberant, iar golul a fost anulat. Kamara (45) l-a paradit pe Paradela, a luat al doilea avertisment și, automat, a fost eliminat. Imprudența vârfului clujenilor, care i-a lăsat amintire adversarului niște urme de la crampoane pe coapsă, a fost pedepsită de arbitrul Marcel Bîrsan. Meciul a fost foarte echilibrat la început, dar partida a început să încline în favoarea Craiovei odată cu eliminarea lui Mohammed Kamara din minutul 45 al partidei.
Sunt mulţumit de jucători, de atitudinea lor”, a spus Petrescu. Avem accidentați, nu sunt accidentări grave și sperăm ca până la ora meciului să fie apți de joc. Au jucători de calitate individuală, sunt o echipă puternică atât în ofensivă, cât și în defensivă. Dacă impunem un ritm de joc bun și profităm de spații putem să marcam goluri”, a declarat Costel Gâlcă.